De la un tigan anonim
sau
Pasarile… ( tot de groaza dar nu de Hitchcock )
Vin de la scoala.
Inca imi mai zumzaie creierii dupa palma pe care am primit-o.
- Noi nu avem ce face! Ne supunem anumitor reguli…
Intelegem situatia dar suntem legati de maini si de picioare. Daca fiul dvs nu apare la scoala in urmatoarele zile vom fi nevoiti sa anuntam serviciul social si riscati sa vi-l ia in custodie.
Asa mi-a spus directoarea scolii.
Sa-mi ia copilul! Mie!?… Dupa toate cite le-am tras?
Nu se poate!
Ba se poate! Legea e lege!
Totul a inceput azi dimineata – ba nu – de fapt ieri cind am primit scrisoarea aceea rece, oficiala: „… sa discutam citeva aspecte importante privind comportamentul fiului dvs…. “
Prima palma!
Pleosc! Si ecoul :… eosc!… osc!… sc!… c! Asta am simtit cind directoarea mi-a spus ca fiul meu nu a fost la scoala de o saptamina.
Imi simteam pina si obrazul tumefiindu-se tot mai tare si fiecare bataie a inimii o simteam pina in creieri. N-a fost o palma reala. Dar atunci de ce imi tiuiau urechile? O vedeam pe directoare miscindu-si buzele dar nu puteam sa aud ce spune. Intr-un tirziu am reusit sa balbai doar: “Dar l-am adus personal cu masina pina in fata scolii… In fiecare zi… Cum putea sa lipseasca?”. Speram sa fie doar o simpla confuzie. Ma si vedeam rasuflind usurat si pe directoare cerindu-si scuze. Dar nu! Nu…! El era! Era adevarat.
A doua palma!
“A spus ca ne omoara… pe toti. Ca toti suntem hoti si cersetori. Si ca din cauza noastra tatal lui nu se poate angaja si ca suedezii cred ca toti romanii sunt tigani. Ca toti care fura sunt tigani” – scancea copilul.
Il gasisem cu greu. Statea pe banca-n parcul pustiu si se uita tinta la ratze. Se temea de ratze. Intotdeauna s-a temut de ele. De ce? Nici el nu stia. De data asta statea pe banca inconjurat de agitatia insistenta si macaitul strident al acestor pasari si parca nici nu-i pasa. Ba mai mult, se uita cu ura la ele de parca ele ar fi vinovate de toate relele din lume.
Era o imagine infricosatoare. Nu atit faptul ca statea acolo parca incoltit de “dusmanii sai” dar privirea - acea privire goala si intunecata, improprie unui copil de virsta lui.
Imi aminteam ca am mai vazut undeva acei ochi. Da. Era acea imagine tulburatoare de pe coperta unei reviste, cu un copil african, pe jumatate gol, cu burta umflata de foame si care avea atirnat de git un Kalasnikov. Unul dintre acei copii folositi de niste minti bolnave ca soldati mercenari intr-un razboi fara sens.
A treia palma!
„E elevul cel nou…” – a raspuns fiul meu, intr-un tirziu, la intrebarea mea.
“…A zis ca tatal lui are o bita de baseball in masina si ca isi va aduna prietenii, si le va zdrobii creierii tuturor ciorilor*.
“La inceput m-am bucurat cind am auzit ca vine un elev nou – zise el. Mai ales cind am aflat ca si el e roman ca mine. Dar apoi am auzit ce zicea si, mai ales, am vazut ca toti colegii stateau cu gura cascata ascultindu-l atenti si uitindu-se chioris la mine.
Nimeni nu a mai stat linga mine dupa aceea si toti si-au tras lucrurile cit mai aproape ca nu cumva sa le fur.
Si… sa stii ca are dreptate. Noi suntem ciori! – striga el.
Uite acolo sus – toate ciorile stau sus in copac – daca arunci o bucata de paine pe jos ratzele sar toate si apuca care mai de care sa o insface mai repede. Daca una dintre ciori incearca sa culeaga firimiturile sar toate sa o alunge. Acum stiu de ce urasc asa de mult ratzele!
Tati? Nu putem sa mergem inapoi in Romania?”
Pleosc! Si ecoul:… eosc!… osc!… sc!… c!
Epilog?
Sa-I spun ca tocmai din cauza asta am plecat din Romania? Din cauza lui? Ca sa nu creasca si el incruntat ca si mine?
Sa-i spun ca nicaieri nu e altfel? Ca peste tot exista RATZE?
Concluzie?
Sa-i las sa-mi ia copilul sau sa iau Kalasnikovul de la gitul lui si sa-l port eu?
Dar voi ceilalti ce ati face in locul meu?
| 
Svenska
English