„Nu am fost niciodată internat, nu am fost bolnav. De anul trecut însă m-am simţit rău“, povesteşte bătrânul. Diagnosticul medicilor l-a nedumerit. „Am oleacă de ciroză“, oftează bădia Nicolae.

Bătrânul stă într-un salon cu alţi doi colegi. Este bine îngrijit, dar duce dorul căsuţei lui din Agapia. „Mă spală în fiecare zi şi au grijă de mine. Fraţii mei vin să mă viziteze, dar sper să mă duc mai repede acasă“, spune pensionarul. Din când în când mai schimbă câte un cuvânt cu unul dintre colegii de salon. 

 „Eu sunt din comuna Moţca şi deja e a treia oară când vin aici. Nu prea mi-am făcut prieteni, pentru că nu stau mult“, spune convins colegul lui moş Nicolae, care are afecţiuni pulmonare.

Celălalt pacient este atât de bolnav, încât nu poate vorbi.Dacă unii pacienţi ştiu de ce suferă şi care va fi finalitatea, unii nu află până în ultimul moment.

Adevărul este spus în doze mici

„Sunt şi pacienţi care nu ştiu şi nici nu vor să ştie. Alţii însă ţin neapărat să afle şi trebuie să îi pregăteşti şi să le spui treptat. Niciodată nu i se ia pacientului speranţa. Nu există că nu se poate face nimic“, precizează psihologul Ruxandra Filipescu. 

Ea se ocupă de terapia pacienţilor, dar şi de a rudelor. Aceştia au şi un caiet de gânduri, unde pot scrie câteva cuvinte. Personalul spitalului a văzut sute de vieţi stingându-se sub ochii lor. Majoritatea erau bătrâni. Cel mai greu le-a fost însă să se despartă de copii. 

George, Marian, Cătălin, Ciprian sunt doar câţiva dintre micuţii care au stat internaţi la „Paliaţie“, iar la plecare au lăsat un gol în sufletul rudelor şi, uneori, al personalului medical. 

„De obicei copiii impresionează. Cel puţin pentru noi, George a fost o lecţie de viaţă. Nu se plângea niciodată şi era mereu vesel. Ne-a impresionat curajul şi modul în care a acceptat boala“, îşi aminteşte Ruxandra Filipescu. 

George a locuit, împreună cu tatăl său, la spital. După două luni de suferinţă, copilul de 13 ani a fost răpus de cancer. Tocmai pentru că sfârşitul pacienţilor poate veni oricând, aici vizitele nu sunt restricţionate. 

„Bolnavii pot fi vizitaţi non-stop. Mereu avem cereri pentru astfel de îngrijiri medicale. Numai de la începutul acestui an au fost internaţi 200 de pacienţi“, precizează Costică Pânzaru, directorul Spitalului Municipal din Paşcani. 

Locuri libere pentru urgenţe

Permanent, rămân însă câteva locuri neocupate pentru cazurile urgente. De asemenea, în ultimele clipe de viaţă, pacienţii sunt mutaţi din salon într-o altă rezervă. De bolnavi au grijă doi medici specialişti, un psiholog, un asistent social, 20 de infirmiere şi 23 de asistente. 

„Există un deficit de personal. Suntem doar doi medici, dar ar trebui cinci. Însă, cu toate că s-au scos trei posturi la concurs, nu s-a înscris nimeni“, spune medicul specialist Lucia Filipescu. Pe lângă personalul de specialitate, pacienţii beneficiază şi de consilierea unui preot şi a unui jurist.

 

„Am auzit că este o secţie unde se moare mult“ 

Doar doi dintre pacienţii care au trecut până acum prin secţia din spitalul din Paşcani au o poveste cu final fericit. „A fost o pacientă din Focşani care a fost adusă la Secţia de Îngrijiri Paliative, dar am operat-o, şi ulterior s-a căsătorit aici la noi în spital. 
Acum este bine şi ne sună mereu de sărbători”, spune medicul Costică Pânzaru, directorul Spitalului Municipal din Paşcani. Maria (31 de ani), din judeţul Iaşi, este şi ea un caz fericit. A fost diagnosticată cu cancer şi transferată de la Iaşi la Paşcani. Ajunsă aici, medicii au descoperit că diagnosticul este departe de adevăr. „Acum sunt paralizată de la jumătate în jos, dar am să pot merge din nou. Sunt internată de trei săptămâni aici pentru că de la atâta stat pe spate am făcut răni“, explică Maria. 

Rudele sale stau tot timpul cu ea şi aşteaptă ca după ce îi trec leziunile tinerei să o poată lua acasă. „De-abia aştept să merg acasă să stau cu băieţelul meu de nouă ani”, spune tânăra. Alţi pacienţi, deşi nu s-au însănătoşit, au simţit că viaţa le-a fost mai uşoară la spitalul din Paşcani. Unul dintre aceştia este Dumitru, din Iaşi, care a fost internat în urmă cu doi ani. 

„În primele trei zile am fost cu dureri isuportabile. Datorită medicilor şi asistentelor, dar şi atenţiei pe care mi-au acordat-o, nu mai am dureri mari. Am auzit că aici este o secţie rea, unde se moare mult, dar nu este aşa cum s-a zvonit“, a scris pacientul în caietul cu însemnări al spitalului. 

Rezervări cu două luni înainte

Pacienţii se succed cu repeziciune. Doar în 2007, anul în care s-a deschis secţia, au fost 485 de pacienţi, iar anul trecut 685 de persoane. Secţia are doar 50 de locuri disponibile. „Avem liste de aşteptare cu două luni înainte. Solicitările au crescut destul de mult şi s-au menţinut crescute“, a precizat Liliana Perţu, asistenta-şefă a secţiei. 

Numai de la începutul acestui an au fost internaţi 200 de pacienţi
Costică Pânzaru, director